|
Târgul interregional dedicat firmelor de exerciţiu
În perioada 9-17 august 2015 a avut loc la Straja (jud. Hunedoara) Târgul interregional dedicat firmelor de exerciţiu, unde au participat cele 70 de firme de exerciţiu înfiinţate în cadrul proiectului POSDRU "Idee pentru o societate bazată pe cunoaştere".
Fiecare firmă de exerciţiu a fost reprezentată la stand de către ”angajaţii” săi, însoţiţi de responsabilul firmei de exerciţiu. Din partea Liceului Tehnologic "Doamna Chiajna" au participat elevii care fac parte din FE Untold Words SRL şi FE Cloud Travel SRL, alături de domnii profesori coordonatori Dumitru SANDU, Veronica APOSTOL, Adrian IONIŢĂ şi Mihaela PETRE-STOICA.
Fiecare firmă prezentă la eveniment şi-a prezentat şi promovat oferta de produse şi servicii, s-au încheiat contracte de prestări-servicii între firme, s-au realizat tranzacţii, s-au completat facturi şi chitanţe, s-au perfectat colaborări, creându-se astfel contextul potrivit relaţionării firmelor de exerciţiu.
Evenimentul a beneficiat de prezenţa academicianului Solomon Marcus, membru titular al Academiei Române, care a vorbit celor prezenţi despre importanţa implicării în societate a tinerilor.De asemenea, au fost prezenţi experți din domeniile de activitate ale firmelor (editură şi turism).
Entuziasm, speranţe, muncă în echipă, implicare, ambiţie, ateliere, workshop-uri, lucru pe platforma de e-learning, discuţii cu experţi în domeniu … toate adunate într-un singur loc: Târgul interregional al firmelor de exerciţiu de la Straja!!! Un eveniment pe care cu siguranţă că tinerii noştri nu îl vor uita niciodată!
Îi felicităm pe elevii noştri, cât şi pe profesorii coordonatori pentru implicarea în acest proiect! Adresăm felicitări deosebite firmei de exerciţiu FE Cloud Travel SRL, care a obţinut Premiul II la secţiunea Cel mai interesant flyer pentru oferta turistică naţională.
Galerie foto
|