|
Liceenii sărbătoresc Ziua mondială a numărului Pi
Ziua numărului Pi (π =3,14…), o constantă frecvent utilizată în formulele de calcul din matematică, fizică şi inginerie, este celebrată pe plan mondial de iubitorii acestor discipline în data de 14 martie a fiecărui an.
Creată în urmă cu 25 de ani în Statele Unite ale Americii, unde această dată din calendar care corespunde zilei de 14 martie se scrie "3/14", Ziua numărului Pi este celebrată în special în ţările anglo-saxone, dar a început de curând să fie sărbătorită şi în alte state.
Nici liceenii noștri nu au uitat să marcheze semnificația acestei zile printr-o activitate specifică. Astfel, elevii clasei a IX-a A, coordonați de doamna prof. de matematică Mihaela-Carmen ȘOGORESCU, au avut de îndeplinit următoarele sarcini:
- să construiască mai multe cercuri cu raze diferite;
- să măsoare lungimea fiecărui cerc, cu ajutorul ruletei sau a centimetrului;
- să măsoare diametrul (D) fiecărui cerc;
- să calculeze raportul dintre Lcerc și D.
Elevii au observat că de fiecare dată se obține aceeași valoare aproximativă: 3,14....
Galerie foto
|