
Excursie "Culorile toamnei"
În vacanța de toamnă (noi, cei mici, avem și așa ceva!), miercuri, 6 noiembrie 2013, preșcolarii au participat la o foarte frumoasă excursie tematică la Sinaia, intitulată sugestiv „Culorile toamnei”. Activitatea, inclusă în proiectul transsemestrial „Tabloul anotimpurilor”, a avut ca scop îmbogățirea cunoștințelor copiilor cu privire la frumusețile și bogățiile țării noastre, receptarea frumosului din natură în anotimpul toamna, precum și familiarizarea copiilor cu pagini din istoria neamului.
Obiective vizate:
Formarea deprinderilor de observare, de sesizare a bogăției de culori ale anotimpului toamna, a unor aspecte de poluare a mediului, precum și de cultivare a unei atitudini ecologice.
Repere din program:
Preșcolarii, alături de cadrele didactice, de părinți și de câțiva frați mai mari școlari, au admirat minunatele culori ale toamnei, au vizitat Castelul Pelișor, Mânăstirea Sinaia și Muzeul Trenulețelor. Pe parcursul călătoriei au vizionat „expoziția” toamnei, s-au bucurat și au prezentat un program artistic ”de sezon”. Au răsunat în autocar cele mai frumoase poezii și cântece de toamnă! Din tabloul unei zile de toamnă nu putea lipsi ploaia! Am coborât de la Castelul Pelișor printre picurii de ploaie!
Tuturor ne-a plăcut atât de mult, încât ne-am propus să mergem și la săniuș! În decembrie, tot la munte!
|