Pasiunea mea este limba spaniolă
Mă numesc Ioan Mădălin-Valentin. Fac parte din clasa a VIII-a a Liceului Tehnologic “Doamna Chiajna”.
În anul şcolar 2012-2013 am participat la Olimpiada Naţională de Limbi Romanice – Limba Spaniolă, desfăşurată în perioada 02.04.2013 – 06.04.2013 la Bacău.
Sentimentul pe care l-am simţit în momentul în care am aflat că voi participa la Olimpiada Naţională de Limbi Romanice este de nedescris. Cuvintele nu pot exprima bucuria trăită.
Îmi amintesc faptul că în timpul examenului emoţiile mă cuprinseseră total. Însă totul s-a terminat cu bine. După cele două ore de suspans maxim, am ieşit mândru din sala pe care nu o voi uita niciodată. Rezultatele au fost afişate pe 5 aprilie. Mare mi-a fost bucuria când am aflat că am obţinut locul 5 pe ţară, confirmându-mi astfel aşteptările.
În cele două zile de suspans până la afişarea rezultatelor, am vizitat cele mai frumoase obiective turistice şi culturale ale oraşului Bacău, printre care Vivariul cu colecţii de păsări şi animale din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii "Ion Borcea" şi Casa Memorială "George Bacovia".
În ultimele două zile petrecute la Colegiul Tehnic de Comunicaţii "N.V. Karpen"s-au organizat discoteci ale elevilor, unde distracţia a fost pe măsură.
Am plecat din Bacău mai ambiţios decât am venit. Chiar dacă dorul de casă era mare, îmi părea totuşi rău că voi părăsi locul care m-a găzduit timp de 4 zile, unde mi-am făcut prieteni ce vor dăinui veşnic în memoria mea şi cu care încă ţin legătura.
Nu voi uita niciodată persoanele minunate pe care am avut ocazia să le întâlnesc aici şi, bineînţeles, nici zilele petrecute alături de acestea.
Olimpiada de Limba Spaniolă a fost pentru mine cheia care mi-a deschis portiţa către cele mai profunde şi fericite momente ale vieţii.
Sper să mă calific şi la Olimpiada Naţională de Limba Spaniolă de anul acesta (2014), care va avea loc la Târgu Mureş…îmi doresc acest lucru enorm deoarece limba spaniolă este pasiunea mea.
|